Fonduri europene pentru modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte

0
85

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte a prins două contracte de finanţare importante, care vor duce, după materializarea investiţiilor, la eficientizarea actului medical, la un confort sporit al pacientului, care este adus la Departamentul Primiri Urgenţe şi unde are uneori neşansa să fie ţinut pe hol, pe băncuţă, cu perfuzia după el, sau să i se acorde asistenţa medicală în condiţii de doi-trei într-un pat. Plus că vine şi tehnică medicală nouă sau de ultimă generaţie, cum se poartă acum mai mult în discuţii!

Pentru semnarea celor două contracte de finanţare privind extinderea şi dotarea Unităţii Primiri Urgenţe şi extinderea şi dotarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, au sosit de la Bucureşti vicepremierul Daniel Suciu – ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Rovana Plumb – ministrul Fondurilor Europene şi preşedinta PSD Dâmboviţa, Adrian Gâdea – secretar de stat în cadrul MDRAP şi Liviu Muşat – directorul Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia.

În curte, oaspeţii au fost aşteptaţi de conducerea spitalului, echipată la patru ace, de Daniel Comănescu – preşedintele Consiliului Judeţean, Antonel Jîjîie – prefectul Judeţului, de parlamentarii PSD de Dâmboviţa Carmen Holban, Claudia Gilia şi Corneliu Ştefan, de consilieri judeţeni şi de alţi reprezentanţi ai PSD.

Într-un colţ, un angajat al spitalului a aşteptat sosirea delegaţiei, protejând două superbe buchete de flori, pe care, la apariţia limuzinelor ministeriale, le-a preluat managerul Spitalului – Claudiu Dumitrescu. Unul a fost oferit cu graţie ministrei Rovana Plumb.

Sub camerele de luat vederi şi flash-urile blitz-urilor foto, s-a pornit într-o scurtă vizită prin Departamentul UPU şi apoi în Ambulatoriu. Poate neinspirată trecerea miniştrilor pe lângă bolnavii aşezaţi pe tărgi şi paturi mobile cu perfuzii la mână şi mirarea în ochii, fiindcă nu ştiau ce se întâmplă în jurul lor, dar asta a fost situaţia.

În sala de şedinţă, aflată la ultimul etaj al unităţii spitaliceşti, mult prea mică pentru afluxul de participanţi, au fost semnate cele două contracte de finanţare, nu înainte de a se face vorbire despre proiectele care vor fi implementate şi despre importanţa acestor investiţii pentru pacientul dâmboviţean.

Ministra Rovana Plumb a mulţumit cadrelor medicale pentru eforturile pe care le depun zi de zi pentru cetăţeni, pentru pacienţii care se adresează acestei unităţi.

„Spitalul nostru, de aici, din Târgovişte, a beneficiat de-a lungul timpului de sprijin din partea Guvernului, pentru modernizare, pentru extindere, pentru dotare cu echipamente, dar nu este suficient. Este nevoie în continuare de finanţare, în mod special pentru echipamente, dar şi pentru ceea ce înseamnă spaţii adecvate pentru un tratament de calitate”, a precizat Rovana Plumb.

Ministrul Daniel Suciu, tânăr, dar stăpân pe cuvânt, cu stofă de politician, a vorbit despre vizitele care le-a efectuat prin mai multe judeţe din ţară, a povestit cu un uşor iz politicianist, dar bine punctat, despre spitalul de la Strehaia, care, după o funcţionare neîntreruptă de peste 120 de ani, a fost închis de un anume guvern şi că, în 2012, a fost redeschis de guvernarea PSD şi dotat aşa cum trebuie.

Despre cele două proiecte de investiţii a făcut menţiuni, pe larg, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat. Şeful Agenţiei de Devoltare a amintit că semnarea contractelor de extindere şi modernizare a Unităţii Primiri Urgenţe şi Ambulatoriului se întâmplă la mai puţin de 5 ani distanţă de marele eveniment când a fost semnat contractul de modernizare a unităţi spitaliceşti pe AXA 3.1 Infrastructură de Sănătate REGIO 2007-2013.

„Semnăm astăzi două contracte la fel de importante, chiar dacă la valori mai mici. Este vorba de Unitatea Primiri Urgenţe Axa 8.2 – Programul Operaţional 2014-2020. Un contract care se va întinde pe 54 de luni, perioadă în care se va merge pe două fronturi, pe de-o parte extinderea Unităţii Primiri Urgenţe şi pe de altă parte dotarea acestui departament pentru a răspunde nevoilor de sănătate din judeţul Dâmboviţa. Valoarea proiectului este de aproape 7 milioane de lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa este de 136 de mii de lei.

Cel de-al doilea contract, este vorba de Ambulatoriul spitalului judeţean, se va întinde pe o perioadă de 60 de luni. Valoarea acestuia fiind de peste 10 milioane de lei. Şi acest proiect îşi propune să extindă Ambulatoriul şi, bineînţeles, să îl doteze cu aparatură absolut necesară tratamentului pacienţilor”, a declarat Liviu Muşat.

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia a mai amintit despre faptul că, pentru judeţul Dâmboviţa, mai sunt în pregătire, în diferite faze, încă două ambulatorii, la Pucioasa şi Moreni. Liviu Muşat a dezvăluit şi că judeţul Dâmboviţa are depuse proiecte în valoare de peste 1,7 miliarde de lei, ceea ce reprezintă undeva la 25% din totalul de sume alocate pentru Regiunea Sud Muntenia.

Ministra Rovana Plumb, înainte de semnarea documentelor, a mai venit cu câteva precizări. Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Târgovişte îşi va mări suprafaţa cu 1.080 mp, iar numărul de paturi va creşte de la 11 la 24. În plus, UPU va fi dotat cu aparatură şi tehnică medicală performantă, defibrilator, ecograf, aparat de radiologie, aparate de ventilaţie. Ambulatoriul va creşte cu 500 mp şi, de asemenea, va fi înzestrat cu echipamente de ultimă generaţie.

S-au căutat pixuri, s-au semnat contractele şi acum se aşteaptă începerea lucrărilor.

De la spital, miniştrii au mers la Consiliul Judeţean unde primarii din judeţ, funcţionarii din CJ şi şefii de deconcentrate aşteptau, unii plictisiţi sau chiar obosiţi, întâlnirea cu vicepremierul Suciu şi cu ministra Rovana Plumb. S-a discutat întins cu edilii, dar nu cu presa de faţă, despre problemele existente în derularea unor proiecte. Din când în când, mai răzbătea până afară câte o nemulţumire şuierată de câte un primar, pe care îl reperam rapid după voce, nelămuriri, propuneri. La finalul întâlnirii, cei care ieşeau nu manifestau un optimism debordant, ba unii chiar spuneau, printre dinţi, cu oftatul de rigoare, „de vorbe, suntem sătui, să vedem fapte”…

Din nou, presa a putut să recepteze mesajele tip concluzie ale demnitarilor prezenţi la Târgovişte. Discursurile bune, optimiste, pregnante,lămuritoare, de precampanie.

„Am venit împreună cu colegul meu Daniel Suciu pentru a aduce bani europeni în judeţ. Am adus bani europeni pentru copiii noştri, pentru toţi cei care au nevoie de servicii medicale de calitate. Am adus bani pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea judeţului Dâmboviţa. Şi nu au fost mai puţin de 10 milioane de euro, adică aproape 53 de milioane de lei, astfel încât, spitalul de aici, din Târgovişte, care furnizează servicii de sănătate pentru toţi dâmboviţenii care au nevoie de îngrijire, să-şi poată moderniza Unitatea de Primiri Urgenţe cât şi Ambulatoriul”, a spus ministra Rovana Plumb.

Vicepremierul Daniel Suciu şi-a început discursul afirmând că este convins că Dâmboviţa va fi un judeţ fruntaş la alegerile europarlamentare. Apoi, a vorbit despre Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi despre cât de bine a făcut României acest proiect pornit de Liviu Dragnea.

Tânărul ministru a spus că, într-adevăr, prin PNDL, PSD scoate satul românesc din noroi. Cu o mânie bine camuflată, a afirmat, de asemenea, că nu mai permite nimănui să ia în batjocură această maximă.

sursa:incomod-media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here