Pe 2 aprilie, Primăria Târgoviște, albastră! „Light It Up Blue” poartă mesajul persoanelor cu autism

0
30

Primăria Municipiului Târgoviște marcheză, pentru al treilea an consecutiv, „Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului” (World Autism Awareness Day), prin iluminarea în albastru a clădirii admnistrative din centrul orașului.

În fiecare an, la data de 2 aprilie, în cadrul campaniei internaționale „Light It Up Blue”, aproximativ 10.000 de clădiri din întreaga lume sunt iluminate în albastru, purtând mesajul persoanelor cu autism.

Ziua de 2 aprilie este un bun prilej pentru organizaţiile care promovează cauza persoanelor cu autism, dar și pentru administrația locală târgovișteană, de a desfăşura acţiuni menite să atragă atenţia asupra acestei tulburări de dezvoltare care afectează, încă, mulți copii.

Primăria Municipiului Târgoviște, prin Centrul de zi pentru copii cu autism și sindrom Down ,,Sfânta Maria” şi Centrul de Zi pentru copii cu dizabilităţi din subordinea Direcției de Asistenţă Socială Târgovişte, va marca evenimentul, marți, 2 aprilie, la ora 19.30, alături de copiii speciali, de elevi din cadrul școlilor din Târgoviște și de voluntari de la Crucea Roșie, Filiala Dâmbovița.

Parteneri în cadrul acestui eveniment sunt: Crucea Roșie Filiala Dâmbovița, Arhiepiscopia Târgoviște, DGASCP Dâmbovița.

Informaţii de background:

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a avut loc în fiecare an, începând cu 9 septembrie 1989, dar din 2007 ea a fost stabilită la 2 aprilie, în urma unei rezoluții.

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost propusă de către reprezentanții statului Qatar, susținută de către toate statele membre și adoptată la 18 decembrie 2007.

sursa:gazetdambovitei.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here