Reacția OFICIALĂ a PSD, după ce Partidul Socialiștilor Europeni a anunțat ÎNGHEȚAREA relațiilor: Este INADMISIBIL

0
57
Partidul Socialiștilor Europeni a anunțat înghețarea relațiilor cu PSD-ul din România. În replică, cei de la PSD consideră inadmisibilă reacția celor din PES și arată că decizia nu este una oficială.

”Referitor la comunicatul afișat ieri pe site-ul Partidului Socialiștilor Europeni, în care se face trimitere la situația statului de drept din România, Partidul Social Democrat face următoarele precizări:

Acest tratament al unor colegi din PES este inadmisibil. Ne putem aștepta la mistificări și acuzații fără acoperire din partea adversarilor politici ai PSD, dar nu din partea propriei familii.

Înțelegem că, în realitate, situația PSD nu a fost discutată în cadrul întâlnirii PES, ceea ce indică faptul că acea poziționare nu reflectă poziția de ansamblu a PES.

Dar dacă sunt colegi în PES care au îngrijorări cu privire la statul de drept din România, așteptăm cu interes să ne spună concret care sunt aspectele care îi îngrijorează. Până acum, nimeni dintre cei care s-au arătat îngrijorați de situația din România nu a putut indica un element concret care să le justifice îngrijorarea.

De aceea considerăm că toată această poveste legată de statul de drept din România este mai degrabă o chestiune motivată de o logică electorală, decât de o îngrijorare reală. Toată această efervescență se va stinge după alegerile din 26 mai.

Atunci, după alegeri, situația va fi cu totul alta, când cei aleși în numele PSD vor avea o poziție mult mai puternică. Atunci va veni și răspunsul nostru.

Însă acum nu vom intra în acest joc și nu e cazul să-i acordăm o atenție mai mare decât e cazul.”, arată PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here